Via noastra noua... pastrand amintirea celei vechi...

E foarte greu sa muncesti doua vii, oricat de mici ar fi si ma tot gandesc cat de greu le era bunicilor sa faca asta singuri si viile si pamanturile de la camp. Din respect pentru munca lor, tati incearca sa faca fata muncii deloc usoare pentru a ne aminti de ei.

Cu toate tractorasele, masinile de stropit electrice si alte ustensile care te ajuta, ingrijitul viei este totusi o munca de migala si de “timing”, adica nu o lucrezi cand poti ci atunci cand ii este vremea. Si daca nu reusesti sa faci asta, efortul e din ce in ce mai mare.

Si cum ajutoare nu prea mai are de unde gasi, iar eu nu pot sa merg tot timpul sa ajut, a trebuit sa facem un compromis sa fie mai usoara munca pentru tati. Asa ca anul acesta, am facut schimb de pamanturi cu Finu' Onica, renuntand la cele doua vii plantate de tataie. Noua vie este asemanatoare ca soiuri cu celelalte, Iar Othello se ridica la standardele destul de sus puse de tataie Costica. Este compacta, cu cateva soiuri noi de care va voi povesti la cules si cel mai important, este la strada in plai cu vii nu in camp pe langa pamant agricol cum ramasesera celelalte pentru ca vecinii scosesera viile si dadusera pamantul in arenda. Finu' Onica a fost carciumar pe timpul partidului, asa ca are soiuri bune si a muncit cu respect via asa ca am avut mare noroc ca am gasit o asa vie, la sosea si cu doi nuci in fata sa avem si nuci si umbra la culesul ei.

Cand a povestit de vie cu el, tati intelesese ca ar avea si babeasca neagra si tare bucuros am fost. Daca va amintiti din poveste, visul este sa mai am un tip de vin, Costica cel Nobil, facut din babeasca neagra ca mi se parea ca ar fi potrivita zonei. Si iata ca babeasca neagra exista de fapt in zona, unde se numeste altfel, Parci, si pare ca a fost un soi de vita nobila de-a locului. La cules am crezut ca am dat de el, insa discutand cu Finu' Onica, pare ca e alt soi nu Parci. Asa ca voi continua cautarile Parciului pentru ca am auzit ca totusi ar avea cineva in vie si poate voi lua si eu sa prind cateva buturugi.

Din via veche am incercat sa pastram cateva buturi, cautand cu frate-meu prin pamantul proaspat arat unde au fost viile vechi. Frumoase momente de fratie, in care am stat amandoi cateva zile, primele zile de multi ani cand am stat asa ca fratii, plimbandu-ne pe la varsarea Oltului, pe camp la vie, plantand impreuna butuci sau stand seara pe racoare la un pahar de Costica.

Daca nu reusim sa pastram o butura macar, ne-am pastrat o amintire frumoasa la care vom lucra impreuna data viitoare cand vom mai avea momentele noastre impreuna.