MANCAREA E O POVESTE, UN MOMENT DE FAMILIE SAU CU TINE INSUTI
Aici nu veti gasi retete, ci povesti care va vor aduce aminte de gusturi si intamplari. Va voi face pofta sa retraiti acele momente si de ce nu, sa stam impreuna la un pahar de vin degustand si povestind despre mancaruri
Saramura olteneasca....
Iarna e grea la tara, dar frumoasa. Mai ales acum cand nu avem niciun neajuns fata de acum 20 de ani, cand iarna puteai sa mori de foame sau de frig. Greu de imaginat in ziua de astazi cand avem de toate.
Pestele sarat era printre putinele modalitati de a conserva pestele prins de toamna. Iar la noi in zona pestele mare era pentru momente speciale sau pentru dat "cadou" la doctor, asa ca ramanea doar pestele mic. Obletele sarat intins pe ata era cea mai buna saramura pe care o puteam manca iarna si primavara pana cand se putea prinde din nou peste din belsug. Cu pita proapat facuta pe soba de la tara, inmuiat in apa, era un deliciu.
Mi-am facut si eu poftele anul acesta cu o saramura de oblete prins iarna si conservat dupa metoda traditionala. E gustos, dar parca mai buna este Dorada de acvacultura. Nu stiu care dintre variante este mai sanatoasa, dar parca nici nu mai conteaza, ca oricum mancarea asta din peste sarat e pe cale de disparitie... ca multe altele....
Peste crud... si romanesc...
Chinezii au traditii si mancare simpa, dar sanatoasa si gustoasa. Au avut notoc si de ingrediente specifice care se gasesc doar la ei.
Peste cu orez mancam si noi, dar sushi cu peste romanesc nu prea gasesti prin Romania. Cu toate ca avem un peste bun si perfect pentru a fi mancat si crud.
Salaul pregatit pentru susi are un gust foarte bun. nu mai bun decat somonul, dar are specificul lui si e sigur mai bun decat sardina sau chiar si alt peste din care se mai face sushi.
A iesit bine pana la urma, chiar daca dupa ce am bagat la congelator pestele nu mai avea acelasi gust. Am confirmat si cheia sushiului bun, ca pestele sa fie proaspat si nu decongelat proapat :).
Si daca mai ai si putin ajutor de nadejde cum am avut eu sa il faci repede si cu aplecare, atunci poti savura un sushi guistos ca prin Asia si pe la noi prin Europa :)
Desertul tuturor copiilor din 90...
Nu stiu cat de frecvent faceati voi acasa deserturi, dar pe la mine prin famile se faceau doar cu ocazii speciale. O fi ca necesitau oua si nu prea se gaseau sau zahar care era cam scump, oricum, doar de sarbatori prindeai o prajitura buna.
In rest, gogosi la greu (probabil ca nu aveau ou :)) ) si clatite mai rarut ca-i mai dragut. Gemul si el era element rar, ca fructele se puneau la tuica nu se irosea bunatate de zaharuri pe cateva borcane de gem ca dai in diabet :).
Fac si eu haz acum, dar stiu cat de greu a fost pentru unele familii in perioada post decembrista, asa ca savurez cu cea mai mare placere clatitele cu gem de prune sau de gutui, cu un pahar de lapte rece... yoummy ce gustoase maiu sunt.
In timp ce scriam mi-am dat seama de ce nu prea se faceau asa des. Pai daca nu merg a fi mancate cu vin :))
Ciorba de raci oltenesti
Cand auzi ciorba de raci oltenesti, te duci cu gandul la racii de Olt, aceia rosii, tare gustosi de altfel. Dar cand te uiti la poza parca nu se leaga ceva :)
E o ciorba pentru cunoscatori sau pentru cei care vor sa experimenteze un altfel de gust, pe care la inceput nu prea stii de unde sa il iei.
Era ciorba din sezonul rece, cand se facea zeama de varza, iar prazul inca mai era verde in pivnita si oamenii mai si posteau cu gandul la carnita de porc de la Craciun. Mamaia Vica o facea foarte buna iar racii ii ieseau bine. Adica ramaneau umpluti, nu cum am mai auzit eu pe la apropiati (nu le dau nume ca se supara :)), ca le iesea umplutura din ardeii raci si plutea prin ciorba ;)
Mie mi-a iesit din a doua incercare, noroc cu "cobaii" cu care am degustat mancarea ca au avut rabdare si cu bucatarul ca stie sa dreaga acreala sau saratura nu doar din nivelul de grade al tuicii de langa. Si prima data si a doua oara compania a fost una care apreciaza povestea, rabdarea si experienta gustului, care imi da energia sa mai incerc si a treia oara si cu ceva aport experimental si din partea mea :). Promit ca la mamaliga si tuica nu intervin cu niciun experiment.
Revenind la ciorba, racii oltenesti am aflat si eu recent ca nu se gasesc pe toate drumurile. Iar ca sa ii pun pe sir si sa ii usuc trebuie sa iau din zona lor, nu de prin piete bucurestene. Racii de anul acesta sunt pusi de mamaia acum 2 ani, dar de anul asta am inceput sa imi fac si eu provizii in camara Vicai continuand si tinand vie amintirea lui mamaia.
Maduvioare impletite...
Caut de mult timp sa cumpar maduvioare si abia am gasit dupa luni bune de prospectat Piata Obor si macelariile din jur. Am gasit intr-un final la o ghereta din hala, unde parea ca aveau carne proaspata de vita si multe tipuri de maruntaie sau organe. Am mai trecut si alte dati pe langa, insa nu prea era marfa pentru ca ajungeam tarziu.
Si uite-asa am cumparat vreo 3 kg de maduvioare, pentru ca pachete mai mici nu am gasit. Asa ca o sa tot testez cateva retete pe care le-am mai mancat prin putinele restaurante unde se gasesc.
Cel mai mult mi-au placut cum le faceau la Sarpele Roz, cu spritzuri multe si muzica lautareasca veche, cu prieteni buni si amintiri putine, pentru ca ne prindeau diminetile pe acolo. Parca aveau un sos alb si fie eram noi prea infometati, fie spritzul le facea sa alunece foarte bine, fiind singurul fel de mancare gustos pe care mi-l amintesc de acolo.
Am mai mancat si fripte la un moment dat in alta parte, insa nu mancasem niciodata impletite si trase prin malai. Asa ca m-am pus pe treaba si am impletit cateva codite din maduvioare, cu muraturi si un vin rosu au iesit foarte bune. Nu foarte diferite la gust fata de creierul pane, insa mai fine si parca mai patrunse.
Va recomand sa incercati macar o data, de dragul gustului si al experientei culinare. Cu un pahar de vin rosu bineinteles, sau cu mai multe spritzuri de vin alb in compania vreunui prieten drag.
Inghetata de coliva
Cand auzi de coliva te gandesti la pomeni si cimitire, in niciun caz la un desert. Am facut si eu prima data coliva intr-un moment nefericit dar - stiind ca mamaia era glumeata si zambitoare - am transformat-o in desert.
Iar inghetata de coliva, tare cremoasa si racoritoare a mai iesit.
Am "furat" de fapt reteta unei prajituri mancate la un restaurant romanesc, singurul unde am vazut in menu coliva la desert.
Imi place coliva, cu bombonele deasupra si multa nuca. Era singurul dulce pe care il mancam la tara cand eram mic, luata direct din cosnita adusa de la biserica, unde fusese sfintita.
Acum, primesti coliva la pahar, cu ciocolata si alte bombonele dar parca nimic nu s-a schimbat in gustul ei indiferent ce alte arome se mai pun pe langa.
Costica cel Intelept a fost si el in cosnita care a condus-o pe mamaia pe ultimul drum... pai cum se putea altfel?
E tarta nu pizza...
In fiecare an de ziua mea gatesc diverse mancaruri pentru invitatii care imi calca pragul. Curcanul de pe site e facut intr-un astfel de moment precum si multe alte mancaruri care nu se gasesc pe aici.
Tot de ziua mea, sarbatoresc mereu la birou cu colegii si sunt unul dintre aceia care nu si-au luat niciodata zi de concediu de ziua lui. Cu o campeneasca sau ceva pregatit de mine, mi-a placut sa ii am si pe ei aproape ca o a doua familie in aceasta zi... frumoase amintiri mai am din toate echipele in care am lucrat...
Anul asta, a fost un an special, de aceea ii dedic un rand in povestile cu mancaruri, pentru ca cea de-a doua familie s-a schimbat si ziua mea m-a prins la un nou angajator, o echipa total noua si aici nu e mereu ca la inceputurile relatilor si poti avea un sentiment de nefamiliaritate...
Asa ca am facut ce stiu sa fac mai bine si m-am incadrat in peisaj mai bine decat imi ziceau gurile pesimiste. A fost o zi de nastere pe masura celor dintr-o famile in care te-ai nascut si format si nu pot decat sa apreciez si sa multumesc pentru aclimatizarea lina si frumoasa.
Bineinteles ca s-au bucurat si ei zilele urmatoare de tartele mele facute in setul de tavi primit cadou, cerand si reteta la final, lucru pe care foarte rar il fac pe acest site :).
Dar uite, atat de bine m-am simtit si acomodat, incat scriu si retetele tartelor, ca au fost trei la numar: cu Ardei, cu Somon si cu Ciuperci.
Ardei umplut cu raspundere...
Vara la noi in zona nu se mananca sarmale , insa nu stam si asteptam iarna sa ne facem poftele ci inlocuim foaia de varza murata cu ardeiul gras :). O mancare delicioasa, cu un miros special care aduce a vara si a condimentele proaspete din zona. Pai la sarmale carnea e proaspata insa legumele sunt conservate. La ardei umpluti, totul este proaspat si se simte. Iar rosia proaspata care se pune "capac" la ardei, este cireasa de pe tort.
Mie nu mi-a iesit cum ii face Mamaia de la Islaz, dar o sa mai incerc de cateva ori si ii dau eu de cap custului. Ardeiul a iesit gustos, probabil de la carnea porcului crescut de nasa cu porumb si tarate :), insa acel sos legat si gustos inca nu a iesit cum trebuie.
Am incercat sa fac si cativa ardei umpluti cu ciuperci, sa manance si Thea ca inca nu are unda verde la carne de porc. La ardeii din porc, cu smantana adaugata, spritzul cu Costica cel Bland si sifon, au fost cu adevarat gustosi. Insa celor din ciuperci parca sosul acela gustos le-ar fi dat gustul deosebit, asa ca le-am pus in blender si am facut o supa crema de ardei umplut cu ciuperci :). O super reteta, gustoasa si inedita. Bineinteles ca nu s-a mancat in casa, ca iti trebuie mare incredere sa mananci aceasta reteta. Am "pacalit" eu pana la urma pe cineva de incredere sa imi zica daca ar merge sau nu adaugata in menu :P. Sa vezi inghesuiala la restaurantul meu cand o sa pun reteta asta in menu :)
Palagenii de altadata...
Imi ploua in gura cand imi amintesc de rosiile acelea mari cat pumnul, rupte direct din vrej, suculente, din care se facea o salata mare si gustoasa. Cu ceapa, castraveti si cimbru, sa dea un gust de neuitat pe caldurile de vara de altadata. Si sa nu uitam de branza pusa pe deasupra, care e precum cireasa de e tort...
Cu gandul asta si amintiri despre cum era in vacanta la bunici la tara, cand udam gradina seara pe inmurgite, am plecat spre piata, Duminica la pranz in cautarea palagenilor de altadata. Pana de curand si noroc cu oamenii din jur care mai vad si alte perspective ale cuvintelor, nu mi-am dat seama ca palagean vine de la patlagica, adica rosioara :). Uite asa se "pocesc" cuvintele si ies tot felul de expresii atat de unice si care trezesc in noi amintiri frumoase.
Am gasit palageni, rosii Inima de bou, intr-un singur loc din piata. Aratau atat de bine ca imi vedea sa musc din ele acolo pe taraba... Ii cunosti de la o posta si nu prea inteleg de ce se feresc oamenii sa cumpere. Prefera acele rosii mici si tuguiate, tari si aproape fara gust. Ma rog, in piata gasesti rosii bune daca te pricepi si ai rabdare sa te uiti atent.
Salata s-a facut in cateva minute si la fel de repede a fost mancata. Noroc ca am cumparat mai multi palageni ca diseara sigur mai fac o portie... O sa mearga si un Costica cel Tanar, recent tras in sticle, pregatit pentru degustari si astfel de evenimente...
Peste umplut nu impaiat...
Pescuitul ma relaxeaza maxim, mai ales pescuitul la rapitor. Si daca este in delta Dunarii, atunci este culmea relaxarii si a pescuitului. Si nu este neaparat despre ce prinzi, ci mai mult despre plimbatul cu barca pe canale, in liniste, cu peisaje si natura salbatica.
Am atatea povesti din Delta, de prima oara cand am fost destul de tarziu, prin 2012 cand am fost la pescuit, insa nu am desfacut lansetele ci am stat la relaxare, pana in ultimii 6 ani cand de doua ori pe an mergeam cu colegii / prietenii / oameni dragi la un weekend prelungit de pescuit, relaxare si regasire.
Nu mai zic ca inainte de pescuitul la rapitor, pescuiam la crap pe balti de pe langa Bucuresti, si mai mult mergeam la spritz decat la pescuit. Pai cat sa stai intr-un singur loc sa astepti "monstrul" sa vina. Si nu a venit niciodata.
Mancarea din Delta e una similara cu peisajele, care te uimeste si te relaxeaza. Mancare usoara cu bautura multa si tare... pai suntem aproape de Ukraina si Rusia.
Asta sigur e trasatura de familie, tataie Costica fiind pescar pe Dunare , iar taica-meu daca ar avea timp, s-ar duce dimineata sa pescuiasca la pluta. Cu frate-meu nu am fos niciodata la pescuit, dar abia il astept sa ii bag microbul :). Am ascultat povesti multe atat de la taica-meu cat si de la tataie, de pescuit cu topaica, la pluta, la taparina, la goanga... de mancaruri nu mai zic, ciorba de peste la ceaun, peste sarat si uscat apoi facut pe plita... hmmm imi ploua in gura.
Dar astazi este despre pestele pe care incerc eu sa il prind in ultimul timp, stiuca si am incercat sa il fac si eu cum se face in delta, ca am facut acum ceva vreme cun platouas frumos ca la varsarea Oltului in Dunare. Mi-aiesit putin cam uscata, insa data viitoare o sa contribui la reteta clasica si cu ceva personal sa ii dam un gust interesant. Dar cu un pahar de Costica cel Bland, care a fost elementul principal in jurul caruia s-a infiripat ideea de stiuca umpluta, si un mujdei cu smantana, a iesit excelent.
Acea Vita din reviste...
Pentru mine pandemia a avut un beneficiu important si anume faptul ca am gatit mai mult acasa si mi-am perimis sa testez diverse retete. Cel mai reusit test a fost carnea de vita, care nu era atat de intalnita in repertoriul meu pana acum. Pai pana cand ceafa de porc la gratar? :)
Aveam carnurile mele preferate pe care atunci cand doream sa savurez ceva deosebit le asezonam cu o garnitura interesanta. Preferatele erau carnea de Oaie (delicioasa carne de oaie care se poate face in variate feluri) si carnea de peste (unde aveam destul de multa varietate sa pregatesti ceva gustos si nu dateai gres).
Si uite ca pe finalul de 2020, gasind in plimbarile din cartier cu cea mica 4 macelarii diferite ca si specific, am inceput sa testez. Si am inceput metodic cu Antricot, atat maturat cat si nematurat, care pe masura ce evoluam prindea savoare si gustul devenea din ce in ce mai deosebit, pana cand a inceput sa iasa perfect :). Am continuat cu muschiul de vita, pe care spre umila mea necunoastere l-am descoperit foare recent. L-am pregatit cu grija si a iesit intr-un mare fel. Nu stiam ca muschiul de vita nu este similar cu muschiul de porc, dar citind putin si documentandu-ma dupa cateva esecuri culinare care au iesit ca opinca, am inceput sa inteleg mai multe inclusiv de ce noi Romanii nu avem traditia carnii de vita cum este la alte popoare. Pai sub imperiul otoman normal ca mancai porc , carnea de care ei nu se atingeau, iar in comunism sacrificarea vacilor era interzisa; cu carnea ne-am acoperit datoria externa :).
Asa ca, va recomand sa cititi putin despre carnea de vita, sa va uitati la cateva videoclipuri pe YouTube cu mari chefi care pregatesc stake-uri faine si sa vedeti cum vi le pregatiti singuri in 15 minute maxim... Macelariile au inceput sa aiba carne de vita de calitate buna... trebuie doar sa cautati si sa treceti periodic sa vedeti ce aduc si cum o pregatesc.... apoi cateva esecuri sa inveti sa faci friptura perfecta ;). Sa nu uiti de vin, pentru ca fara un pahar de vin nu exista friptura perfecta...
Cand copilul vrea ceva dulce
Te apuci si ii faci, bineinteles, daca nu ai un biscuite la indemana... si sa fie ceva rapid ca altfel l-ai pierdut pe musteriu... :)
In mod normal nu as fi scris aceasta poveste, pentru ca eu cand eram copil nu prea am mancat briose, insa acum este deja desertul copilariei celor mici si cea mai la indemana reteta pe care parintii o pot pregati pentru copii cu ce au la indemana :).
Asa ca, pastrand spiritul visului meu de a crea punte intre generatii, aceasta poveste este puntea dintre ce isi doresc copiii (ceva dulce) si ce fac parintii, care mai de care mai deshis sau mai putin deschis la a adauga dulce in ele... pai se pot face cu ciocolata, zahar, bezea, bombonele pe deasupra sa arate colorat (nu e nimic rau si e atat de fun pentru copii) sau cu morcov, banane, mere, coacaze, faina integrala si sirop de artar cum au fost cele facute de mine acum sa nu mi se ia licenta de bucatar artizanal pentru copiii din jurul meu :P. Sa vezi tu ce variem noi in viitorul apropiat si descoperim gusturi noi ...
Si sa vezi tu ce isi va aminti Thea cand se va face mare de briosele facute chiar de ea din care mititica manca cu pofta pentru ca mai adaugam si cate un ingredient "nesanatos" pentru gust... cum a fost untul (biiio ,normal :) ) care i-a dat un gust interesant... zic eu, de a mancat mititica pe nerasuflate doua briose...
Asa ca, vom continua sa construim puntea cu generatiile mai mici, prin savori interesante si voie buna...
Cornuletele de altadata
De doi ani ma chinui sa pastrez osanza de la porcul de Craciun pentru a face cornuletele copilariei de la tara, dar nu am reusit pana acum. Ori nasul meu a devenit sensibil si osanza nu era ceea ce credeam eu, ori e ceva ce nu se leaga la transatul porcului. Poate anul asta (pfoaaa, deja suntem in 2021 Februarie), cand o sa transez eu porcul, identific misterul ca daca nu ma las de meserie.
Osanza de cumparat am zis ca nu vreau sa incerc, avand in vedere ce mi se intampla cu osanza din porcul propriu, asa ca o sa ii mai acord o sansa anul asta sa vedem daca ne vor iesi acele cornulete fragede cu foi crocante si gust inegalabil de bun. Nasa mea de botez facea cele mai bune cornulete si imi aduc aminte ca atunci cand ne duceam cu sorcova impreuna cu Tataie Costica si verisoara mea, erau cele mai gustoase dulciuri pe care le mancam in tot satul. Cu rahat si zahar pudrat pe deasupra (nu asa mult insa suficient cat sa fie gustoase) erau super gustoase.
Uite cui voi cere eu ajutorul anul asta la transatul porcului sa ma ghideze sa scot osanza cum trebuie si o sa ii cer si reteta sa fie cat mai aproape de ce imi amintesc eu.
Pana atunci, folosesc unt in loc de osanza si pentru a manca si Thea am inlocuit faina normala cu faina interala... nu stiu ce are faina normala luata de la tara, macinata la moara, dar merge si cu faina integrala, cu toate ca nu este atat de elastica si maleiabila.
Au iesit niste cornuloaie :) suficient de crocante cat domnisoara Thea sa mai ceara si sa le manance pe toate. Daca va intrebati cu ce am inlocuit rahatul (ca doar nu dam la copii rahat cand sunt mici :), am pus prune uscate si merisoare...
Si bineinteles am mancat si eu cateva asezonate cu un pahar de Costica cel Intelept 2018, sa simtim savoarea cum trebuie...
